Pașii care au dus la alegerile europene (1951-1979)

Ideea unor alegeri pentru Parlamentul European apare în momentul în care au fost create primele instituții europene. Cu toate acestea, ea nu se materializează în primele decenii de existență a Comunităților Europene: reprezentanții naționali din Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) sunt desemnați de membrii parlamentelor naționale, în loc să fie aleși direct pentru adunarea europeană.

Însă era important pentru populație și pentru Comunitatea Europeană de la începuturi ca publicul să fie implicat în mod democratic în deciziile care se luau la nivel european. Deși o propunere de Convenție din 1960 pentru alegeri directe („Raportul Dehousse”) nu primește aprobarea țărilor membre, continuă activismul cetățenilor pentru alegeri. Mișcările proeuropene susțin organizarea unor alegeri la nivel european, unele desfășurând simulări de adunări și voturi europene. În anii 1970, cetățenii trimit Parlamentului European petiții prin care solicită o mai mare promovare a alegerilor europene.

În 1975, Parlamentul adoptă un raport privind organizarea de alegeri europene directe. Raportul Patijn, ce poartă numele eurodeputatului olandez Schelto Patijn, care l-a elaborat, stă la baza aprobării ulterioare de către statele membre a alegerilor europene.

În 1976, miniștrii de externe ai statelor membre semnează Actul electoral european, convenind să organizeze alegeri directe pentru Parlamentul European. Urmează să aibă loc alegeri în aceeași perioadă în toate țările Comunității Europene, însă țările membre au libertatea de a decide ce sistem de vot să aplice. 

Ascultați podcastul nostru (EN)

Parlamentul European este locul în care oameni din întreaga Uniune Europeană se reunesc pentru a discuta și a decide cu privire la aspecte importante, care au un impact asupra vieții tuturor. Cetățenii joacă un rol crucial în acest proces. Democrația începe cu noi, oamenii.