Expoziție
Născut pe 21 mai 1921 la Moscova, Andrei Dimitrievici Saharov a crescut într-o familie de oameni de știință și a studiat fizică la Universitatea Lomonosov din capitală. După cel de Al Doilea Război Mondial, el a lucrat într-un laborator și s-a concentrat pe dezvoltarea de arme nucleare. Saharov a avut un rol important în dezvoltarea primei bombe termonucleare a Uniunii Sovietice, care a fost testată în august 1953. Cetățean sovietic model, Saharov a fost laureatul Premiului Lenin în 1950 și cel mai tânăr membru al Academiei de Științe din URSS.
Considerat „părintele bombei cu hidrogen sovieticeˮ, Saharov a primit distincții din partea regimului comunist pentru contribuția sa la puterea nucleară a Uniunii Sovietice. Saharov a devenit însă din ce în ce mai îngrijorat de numărul tot mai mare de teste nucleare și a intrat într-un proces de gândire care urmează să îl transforme în dizident. La început, Saharov a luptat împotriva cursei de înarmare. În scurt timp, el s-a dedicat apoi pe deplin apărării drepturilor omului și a libertății și a devenit unul dintre cei importanți intelectuali dizidenți din Uniunea Sovietică.
În 1968, Saharov a publicat în secret Reflecții asupra progresului, coexistenței pașnice și libertății intelectuale, în care susținea aprofundarea strategiei de coexistență pașnică dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică. De asemenea, el a apărat în mod public deținuții politici și a înființat, în 1970, Comisia pentru drepturile omului și apărarea victimelor proceselor politice. Din cauza acestor convingeri, Saharov a devenit ținta unor măsuri din ce în ce mai represive din partea regimului sovietic și victima unor atacuri acide din partea presei.
Saharov a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1975, dar, cum nu avea voie să părăsească Uniunea Sovietică, soția sa, Elena Bonner, a fost cea care a primit premiul la Oslo în numele său. În 1980, i-au fost revocate toate titlurile onorifice și a fost ținut în arest la domiciliu până în 1986. Deoarece guvernul și-a relaxat politicile pe fondul glasnostului, Saharov a fost ales membru în consiliul de conducere al Academiei de Științe. El a devenit ulterior membru al Congresului Deputaților Poporului din Uniunea Sovietică și a decedat un an mai târziu la Moscova, pe 14 decembrie 1989, la vârsta de 68 de ani.