Expoziție
În vremuri când femeile erau văzute ca obiecte de reprezentat în artă și nu artiști ele însele, pictorița renascentistă de origine italiană Sofonisba Anguissola (1532-1625) a fost prima artistă care a obținut recunoaștere internațională. De-a lungul întregii sale cariere, a fost respectată și apreciată de artiști precum Michelangelo și Anthony van Dyck și de istoricul Giorgio Vasari. Este binecunoscută pentru auto-portretele sale și tablourile de familie. Ea a pictat cel puțin 12 auto-portrete într-o vreme când acest lucru era neobișnuit.
Acest capitol explorează cum un mediu aristocrat și un tată susținător au modelat cariera artistică a Sofonisbei și cum combinarea acestor privilegii cu talentul ei a ajutat-o să învingă obstacolele și să deschidă drumul pentru ca femeile să fie acceptate ca studente la arte.
Sofonisba Anguissola s-a născut la Cremona, în Italia în 1532, în familia lui Amilcare Anguissola și Bianca Ponzone, ambii din familii de nobili. Era cea mai mare din șapte copii. Familia a locuit aproape de locația bătăliei de la Trebia, o bătălie faimoasă între romani și cartagenezi. Numele Sofonisbei este derivat de la tragicul nobil personaj cartagenez, Sophonisba.
Inspirat de citirea cărții Il Cortigiano de Baldassare Castiglione, o carte despre manierele vieții la curte, Amilcare Anguissola și-a încurajat cele șase fiice să-și urmeze talentele și le-a susținut să beneficieze de o educație cuprinzătoare. Cu încurajările sale, Sofonisba și patru dintre surorile sale s-au apucat de pictură. A devenit clar curând că ea era cea mai pricepută.
Sofonisba nu a putut deveni ucenica unui artist - aceea era o posibilitate doar pentru bărbați. Artistele reușeau acest lucru doar dacă aveau un tată sau un frate care să le învețe. Din fericire pentru familia Anguissola, ei aveau un mediu aristocrat așadar, la vârsta de 14 ani, Sofonisba și sora ei, Elena, au fost trimise să studieze cu respectatul pictor religios și de portrete Bernardino Campi și au fost tratate ca oaspeți cu plată în casa acestuia. După ce Campi a părăsit Cremona, Sofonisba și-a continuat studiile cu Bernardino Gatti.
La vârsta de 22 de ani, Anguissola a mers la Roma și l-a întâlnit pe Michelangelo. Ea i-a arătat un desen al unei fete care râdea și el a provocat-o să deseneze un băiat care plângea. Ea i-a trimis un desen cu fratele ei – Asdrubale mușcat de un rac de râu. Michelangelo i-a recunoscut imediat talentul. Următorii doi ani, Anguissola a studiat informal cu Michelangelo, care i-a oferit îndrumări și i-a dat caietele sale de pe care să deseneze în stilul ei.
În 1577, tatăl ei i-a scris lui Michelangelo, mulțumindu-i pentru „afecțiunea atentă și onorabilă pe care i-ați arătat-o fiicei mele, Sofonisba, pe care ați introdus-o în practica cele mai onorabile arte a picturii”.
Se crede că tatăl Sofonisbei, deși foarte deschis pentru vremurile sale, a dorit să asigure zestre pentru cele șase fiice ale sale. Sub educația lor cuprinzătoare și formarea artistică era dorința ca ele să devină soții și mame realizate. Ideea nu a fost niciodată ca Anguissola să fie artistă de profesie. În ciuda acestui lucru, ea a primit mai mult sprijin pentru formarea ei artistică decât contemporanele ei. Însă tot nu a putut studia anatomia, care era considerată nepotrivită pentru femei, făcând să-i fie dificil să încerce compoziții complexe pentru picturi religioase la scară largă.
Anguissola a experimentat stiluri noi de portrete, aranjând subiecții - adesea ea însăși și familia ei - informal, lucru care era foarte neobișnuit. Tablourile ei oferea privitorilor o idee a vieții aristocrate de zi cu zi. Ea a devenit cunoscută pentru acest stil și a primit comenzi din toată Italia.
Auto-portretele sale, pe de altă parte, reflectau cum se vedea ea însăși ca femeie și ca artist, adesea portretizând virtutea și modestia. Acest auto-portret subliniază dubla sa reprezentare atât ca pictoriță cât și ca model prin cartea pe care o ține, pe care scrie „Sofonisba Anguissola Virgo Seipsam Fecit 1554”, care înseamnă „Sofonisba Anguissola creată de tânăra fată însăși 1554”.
Până în 1558, ea s-a consacrat ca pictoriță și, la vârsta de 26 de ani, a părăsit Italia la primirea unei invitații de la Philip II, Regele Spaniei, pentru a se alătura curții spaniole. Ea a slujit în Madrid ca pictoriță a curții regale și doamnă de companie pentru Regina Elisabeta de Valois. Ea a câștigat admirația tinerei regine și și-a petrecut următorii ani pictând multe portrete regale oficiale.
În timpul rezidenței sale de 14 ani, a ghidat dezvoltarea artistică a Reginei Elisabeta și a influențat arta creată de fiicele reginei. După ce tânăra regină a murit în 1568, Phillip II a decis să aranjeze căsătoria Anguissolei. În 1571, ea s-a căsătorit cu nobilul sicilian Fabrizio Moncada Pignatelli, despre care se spunea că o susținea cu pictura.
Se crede că ea și soțul ei au părăsit Spania pentru a se stabili în Paternò, Italia din 1573 în 1579. Ea a primit o pensie regală de 100 de ducați, ce i-a permis să-și continue munca și să dea meditații artiștilor. Soțul ei a murit în 1579.
Doi ani mai târziu, în timp ce călătorea pe mare către Cremona, s-a îndrăgostit de căpitanul vasului, Orazio Lomellino. S-au căsătorit în Pisa în 1584 și au trăit în Genoa, unde a devenit principala pictoriță de portrete a orașului.
Averea soțului ei și pensia de la Philip II i-au permis Anguissolei să picteze în voie. A devenit destul de faimoasă și mulți artiști au venit s-o viziteze și să învețe de la ea.
În 1624, tânărul pictor flamand Anthony van Dyck a vizitat-o pe Anguissola care avea atunci 92 de ani, cerându-i sfaturi cu privire la pictură.
Van Dyck a desenat ultimul ei portret în timpul acestei vizite. Se spune că van Dyck a pretins că această conversație l-a învățat mai multe despre principiile picturii decât orice altceva în viața lui.
Un an mai târziu, ea s-a întors în Sicilia și a devenit o finanțatoare afluentă a artelor înainte de a muri în 1625, la vârsta de 93 de ani. Șapte ani mai târziu, în ziua în care ar fi împlinit 100 de ani, soțul ei i-a gravat mormântul cu un text ce includea această dedicație:
Pentru Sofonisba, soția mea, care este înregistrată printre cele mai ilustre femei ale lumii, extraordinară în portretizarea imaginilor omului. Orazio Lomellino, cu tristețe pentru pierderea marii sale iubiri
Orazio Lomellino, inscripție pe mormântul Anguissolei
Al doilea val de feminism din anii ’70 a redescoperit importanța Anguissolei. Este considerată una dintre cei mai influenți pictori ai perioadei moderne timpurii. Lucrările ei au influențat generații de artiști, de exemplu, Caravaggio a fost inspirat de Asdrubale mușcat de un rac de râu pentru lucrarea sa Băiat mușcat de o șopârlă. Succesul ei a deschis calea pentru femei, precum Lavinia Fontana și Artemisia Getlieschi, pentru urmarea unei cariere profesioniste ca artiști.
